|
Utilizatorii aplicaţiilor WEB sunt cetăţeni extrem de neomogeni ca pregătire, experienţă, vârstă şi mai ales obiective. Este deosebit de important ca toţi care se gândesc la dezvoltarea de aplicaţii WEB să nu facă abstracţie de utilizatori, căci ei decid cadă aplicaţia e bună sau nu şi nici dezvltatorii sau investitorii. Utilizatorii sunt creatorii de profit în exploatarea de aplicaţii WEB şi nu altcineva.
Utilizatorul este sau nu este mulţumit de o aplicaţie WEB. La el nu există jumătăţi de măsură. Utilizatorul priveşte o aplicaţie WEB numai din punctul său de vedere. Pe el nu-l interesează codul, nu-l interesează ce muncă a fost necesară pentru a fi realizată. El este interesat:
- să se încarce rapid aplicaţia,
- să introducă date fără erori,
- să obţină rezultatul dorit,
- să fie asistat eficient,
- să i se sugereze şi alte tipuri de probleme,
- să facă economie de timp şi de bani,
- să compare cu soluţia clasică,
- să aibă un plus de confort şi de calitate.
Toate acestea trebuie să se reflecteze în metrică, ba mai mult, indicatorii definiţi să permită prognoze ale nivelurilor pentru aceste cerinţe, furnizând numai câteva informaţii privind grupul ţintă şi funcţiile aplicaţiei WEB.
Nu este deloc dificil de a face acest lucru, întrucât există aplicaţii WEB în exploatare curentă pentru care se fac tot felul de măsurător şi se construiesc serii de date de orice tip. Totul este ca persoana care construieşte o metrică de aplicaţii WEB să plece de la ideea că utilizatorul este estenţial şi să-l trateze cu respectul corespunzător.
Folosind aplicaţiile WEB existente şi datele culese referitoare la comportamentul utilizatorilor în raport cu ele, constructorul de metrică WEB are tot ce trebuie, date, tehnici, software, pentru a parcurge întreg ciclul de construire a unei metrici WEB cât de cât reprezentative. Dacă el porneşte de la idei fixe, desigur nu va atinge obiectivul propus, ci va obţine o metrică falsă, care nu-i va spune nimic, iar efectele vor fi catastrofale, căci una este calitatea efectivă a aplicaţiei WEB şi alta este calitatea aceleiaşi aplicaţii WEB proiectată cu ajutorul metricii false. Metrica aplicaţiei WEB orientată spre utilizatori nu are caracter absolut, dar nu este nici consultativă. Ea este importantă, mai ales atunci când nivelurile indicatorilor se află sub anumite valori, ceea ce înseamnă că trebuie luate măsuri urgente pentru a remedia deficienţe care afectează grav raporturile aplicaţiei WEB cu utilizatorii.
10 octombrie 2019
|